DA pentru Educație
Proiectul de cercetare “DA pentru Educație!”, desfășurat în perioada aprilie - iunie 2022, desfășurat în parteneriat cu Facultatea de Științe Socio-Umane, reprezentată de cadre didactice și studenți ai specializării Asistență Socială, și-a propus să identifice factorii insuccesului școlar (abandon școlar, rezultate școlare slabe) în rândul copiilor și tinerilor din centrele rezidențiale din Sibiu.
Tinerii din centrele de plasament Orlat, Gulliver și Turnu Roșu au răspuns la chestionare și au fost intervievați, iar câțiva educatori și șefi de centre au completat grile de evaluare a situației socio-educaționale a acestora, concluziile urmând să fie publicate sub forma unei cărți electronice la editura Presa Universitară Clujeană. Rezultatul cercetării poate fi consultat aici.
Cercetarea “DA pentru Educație!” a fost finanțată prin proiectul Univercity al Universității Lucian Blaga din Sibiu, fiind unul dintre cele trei proiecte câștigătoare ale competiției organizate de universitate.

Reprezinți o companie?
Faptele bune se fac în echipă, iar noi avem nevoie de prieteni de nădejde alături de care să rescriem viitorul copiilor din centrele de plasament.
Devino partener